DESPRE FUNCTIA SPIRITUAL-ESTETICA A PSIHICULUI

ESEU DESPRE FUNCTIA SPIRITUAL-ESTETICA A PSIHICULUI

Acesta este un eseu despre functia spiritual-estetica a psihicului. Nu va fi unul scris in termeni psihologici anosti ai psihologiei contemporane pe care sa nu ii inteleaga nimeni, ci va fi unul pe intelesul tuturor.

Exista o vorba care spune ca frumusetea e in ochii privitorului. Motto-ul meu in viata este “Adevarata frumusee vine din iterior si este singura care dureaza”. In profunzimile nevazute ale sufletului exista o comoara. Adesea o numesc comoara din adancuri, pentru ca toata lumea are acces la ea, dar nu toti o constientizeaza. Superficialitatea cotidianuli face ca aceasta comoara din adancuri sa devina uitata. De ce vorbesc despre aceasta zona si de ce o numesc asa?

Dou dintre marile religii ale lumii – hinduismul si budhismul – vorbesc despre scanteia divina care exist ain fiecare dintre noi: Sinele Suprem ATMAN. Exista numeroase tehnici si meditatii pentru Realizarea Sinelui – adica cunoasterea acestui adevar initiatic (a scanteii divine din noi) si lasarea lui sa se reverse in viata noastra prin tot ceea ce facem.

Desigur ca aceasta constientizare nu poate avea loc intr-o lume plina dea gitatie, de superficialitate si intr-un “du-te vino” continuu. Decupajele din viata cotidiana pe care le vedem la stiri sau le citim in ziare reprezinta doar o realitate trunchiata, doar ceea ce este vizibil cand arunci o prima privire. Dar daca stai sa analizezi, sa-ti pui intrebari, sa deslusesti cauzele unui anumit efect, semnificatia si invatamintele initiatice care pot fi trase din tot ceea ce se intampla, atunci lucrurile vor st acu totul si cu totul altfel.

Multi initiati din diferite curente ezoterice afirma ca planeta noastra sau existenta noastra pe aceasta planeta este doar o scoala a vietii si este esential sa trecem cu brio toate examenele spirituale alea cestei existente pentru a putea evolua spiritual.

De cate ori am stat oare – in tumultul vietii cotidiene – cu adevarat de vorba cu noi insine? De cate ori ne-am ascultat vocea interioara? De cate ori ne-am urmat inima?

De cate ori ne-am intrebat daca suntem cu adevarta fericiti si impliniti? Daca raspunsul e negativ la cele doua intrebari, de ce anume ar fi necesar ca aceste lucruri sa se intample?

Intr-o zi obisnuita, in statia de autobus, asteptand masina catre casa, de cate ori am remarcat cum un porumbel ii face curte porumbitei sau am contemplat linistea bataii aripilor unui porumbel in timp ce acesta isi lua zborul?

Desigur acestea sunt nano-realitati, dar fac parte din micile bucurii ale vietii. Pentru ca viata nu este altceva decat o suma de mici bucurii. Ale noastre si ale altora.

Ma regasesc adesea in albastrul nemarginit al cerului, a atmoferei noastre terestre. Iar pozele pe acre le fac sunt cu plante, cu flori si peisaje in rolul principal, carora seninul cerului li se imprumuta ca si fundal.

Totul, absolut totul are o semnificatie profund spirituala. Totul se desfasoara intr-o ordine cosmica primordiala, care face ca profunzimea Adevarului sa dea celui caruia I se reveleaza in parte sau pe deplin capacitati superioare de cunoastere.

Nu ma refer aici la ceea ce societatea contemporana numeste “capacitati paranormale”, si nici la sensul in care aceasta le intelege. Ci la un tip special de cunoastere, care se manifesta prin revelatii, cunoasterea pe care o obtii atunci cand contemplii un peisaj sau cand faci o meditatie. O cunoastere dincolo de cuvinte...

Soarele exterior este o reflexie, o reprezentare simbolica a soarelui interior. Iar cerul albastru nu simbolizeaza altceva decat sufletul. Norii care vin si trec reprezinta necazurile din viata cotidiana, suisurile si coborasurile, iar cele noua planete ale sistemului nostru solar pot simboliza nivele de evolutie spirituala si – de asemenea – un numar simboloic suprem. Evolutia spirituala ultima e pe planeta cea mai apropiata de soare. Pana la urma, nu suntem singuri in Univers. Nici Dumnezeu nu e singur.

Carmen Moraru